Stand-up comedy şi oamenii din spatele lui

E o idee pe care am înţeles-o şi pe care am luat-o ca atare dintr-o conversaţie sintetizată mai jos:

Şi tu unde activezi?
Eu doar scriu acum.

Adică faci poantele altora?
Cam da.

Păi nu e oleacă imoral? Pentru ei…
Depinde. Sunt unii care îşi scriu doar ei, sunt unii pentru care scriu şi alţii.

Păi e ca şi cum Caragiale ar fi avut ghostwriter…
Da, dar Caragiale doar scria. Pentru cine scriu eu nu e chiar secret; vrem să facem şi publică chestia asta.

Păi “meseria” de stand-up comedian nu presupune să-ţi scrii singur textele şi să le interpretezi?
Se prea poate. Dar eu cred în diviziunea muncii. Fiecare să facă ce ştie mai bine: unii ştiu să zică poante, alţii ştiu să scrie. Spun doar că mi s-ar parea aiurea să nu te bucuri de un spectacol doar pentru că e scris de altcineva.

Deci tu vrei să-mi zici că în stand-up se poate performa la fel de bine ca în teatru… unul scrie piesa, altul o interpretează
Da, dacă există o conexiune între cei doi, dacă sunt pe aceeaşi felie, dacă lucrurile pe care ăla le scrie ies natural din gura ăluia care le zice.

Tu de ce nu mai “joci”?
De ce nu mai performez? Păi am realizat că nu sunt bun şi nici nu-mi mai plăcea scena.

Primeşti bani pentru ce faci, nu?
Da. Dar nu-ţi imagina că eu bag texte în gura cuiva. El işi alege ce vrea să zică. Le zice în felul lui personal atunci când nu ne potrivim exact. Nu e cineva care zice texte. Improvizează, îşi scrie şi singur… So it’s not a puppet show! Pentru că tipul pentru care scriu nu face neaparat un stand-up de atitudine (ca Teo de exemplu, unde ar fi cam de cacat să-i scrie cineva textele). Şi d-aia nu vad a fi o problemă.

Iar asta e pentru băgat la bagajul de cunoştiinţe. Doar atât.